1 noiembrie - 30 noiembrie
Magazinele MyAuchan din stațiile Petrom sunt acum în toată țara! În perioada 1-30 noiembrie, cumpără din orice stație Petrom cu MyAuchan, păstrează bonul fiscal și înscrie-te la tombolă, completând formularul de mai sus.
Poți câștiga unul dintre cele 10 premii pe zi în valoare de 500 LEI fiecare.
Păstrează bonul fiscal pentru validarea premiului
*Produse în limita stocului disponibil, în funcție de sortimentația fiecărui magazin.
La începutul lunii aprilie 2017 am anunțat, cu încredere, o premieră pe piața locală de retail: Auchan Retail România și OMV Petrom au semnat contractul de parteneriat pentru deschiderea de magazine de proximitate, sub marca MyAuchan, în Stațiile Petrom. Parteneriatul a debutat cu o fază pilot în cadrul căreia au fost deschise magazine de proximitate MyAuchan în 15 stații Petrom, atât în zone urbane, cât și în zone rurale din România.
Primul magazin MyAuchan a fost inaugurat pe 3 mai 2017, în incinta stației Petrom Militari, de pe bulevardul Iuliu Maniu din București. Cu o suprafață de 230 metri pătrați și amenajat după conceptul MyAuchan, oferta din magazin include mai mult de 4.300 de produse: de la alimente proaspete precum fructe, legume, carne, produse de patiserie și brutărie preparate pe loc, până la articole nealimentare și hrană pentru animale. Magazinul are program non-stop și este aliniat pe o politică de prețuri mici, în acord cu strategia de discount generalizat a Auchan România.
În aceeași lună, pe 17 mai, a fost deschis al doilea magazin MyAuchan, în stația Petrom Dr. Herescu, din cartierul bucureștean Cotroceni.
Pe 9 iunie a avut loc inaugurarea celui de al treilea magazin MyAuchan, în stația Petrom din Potigrafu, județul Prahova.
În februarie 2019, Auchan Retail România și OMV Petrom au semnat un memorandum de înțelegere cu scopul de a analiza extinderea colaborării într-un parteneriat de lungă durată, iar la finalul anului, 17 magazine de proximitate MyAuchan erau deja deschise în stațiile Petrom.
Reamenajarea stațiilor de alimentare și integrarea conceptului MyAuchan în spațiile comerciale existente a continuat în 2020 și 2021. Astfel, la începutul lunii mai 2021, rețeaua de magazine MyAuchan din Stațiile Petrom număra 50 de unități, iar în prezent sărbătorim, cu entuziasm, deschiderea a peste 100 de magazine în 14 județe.
Cu suprafețe cuprinse între 25 mp și 230 mp, magazinele MyAuchan propun clienților o gamă variată de până la 1.800 de produse la un raport calitate-preț avantajos. Aceasta cuprinde atât produse pentru consum imediat, cât și pentru acasă, cafea proaspătă, produse proaspete (fructe, produse de patiserie, lactate, mezeluri), produse congelate, dar și băuturi, aperitiv sărat, dulciuri, produse de băcănie și non-alimentare, precum cosmetice, detergenți, jucării, produse pentru copii și accesorii auto.
Pe lângă gama variată de produse, clienții pot beneficia în magazinele MyAuchan și de o serie de servicii utile, precum posibilitatea de a-și achiziționa taxe de drum/pod și vignete, servicii de transfer de bani și de plată a utilităților. De asemenea, 70 de magazine includ și zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel național.