Planul pentru Climat 2030

Am început acum mai bine de cinci ani un proces accelerat de decarbonizare, atât a operațiunilor din magazine prin reducerea consumului de energie și a gazului frigorigen, cât și a produselor, alături de parteneri și de clienți. Lucrăm la reducerea emisiilor având o strategie amplă, elaborată în Planul pentru Climat 2030. și în baza unor obiective certificate aprobate în 2023 de către organizația internațională Science Based Target Initiative (SBTi), susținută de Carbon Disclosure Project (CDP), Global Compact al Națiunilor Unite. Pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor de reducere asumate prin SBTi, au fost construite planuri de acțiune pentru toate Auchan România, cu măsuri concrete cu privire la Produs, Transport, Energie, Refrigeranti și Gaz.

Așasar, în acord cu obiectivele pentru scopul 1 și 2, adică pe gaz frigorigen și energie, ne propunem să reducem emisiile cu 46% comparativ cu anul de referință 2019, prin măsuri de sobrietate energetică și achiziția de energie verde care ne aduc foarte aproape de obiectivele de reducere asumate pentru 2030. În paralel, am început montarea de panouri fotovoltaice pe 16 magazine, acestea fiind funcționale începând cu finalul anului 2023.

În 2023 am instalat aproximativ 1 km de vitrine frigorifice pe CO2, în magazinele Craiovița, Timișoara Sud, Oradea, Brașov Vest și Berceni. pentru a reduce gazul frigorigen astfel încât să susținem obiectivele pe scope 1.

În continuarea atingerii obiectivelor climatice, în februarie 2023 a fost înregistrată Auchan Renewable Energy (ARE) fiind deținută în totalitate de Auchan România SA. Compania are ca principal obiect de activitate producția, transportul și distribuția de energie electrică, astfel incat sa sustina activitate Auchan România privind tranziția către energia verde, suplimentar panourilor solare deja implementate.

De asemenea, alături de partenerii noștri de la Helix Logistics Development, lucrăm constant pentru a ne atinge obiectivele de reducere a amprentei de carbon în transportul produselor noastre către magazinele din București, astfel că am luat decizia de a utiliza un camion 100% electric, de tip N2, FOTON România, devenind prima companie din România care obține avizul Primăriei Municipiului București, prin care se conferă drept de circulație fără autorizație a unui camion electric ușor în Capitala, în zonele A și B.

Masina Auchan

În acord cu scopul 3, adică produse, transport și alte categorii, ne propunem să reducem emisiile până în 2030 cu 25%, comparativ cu 2020. Această abordare ia în considerare atât emisiile în amonte, și în avalul lanțului nostru valoric.

Ne-am intensificat eforturile de protecție a mediului la nivelul companiei, iar începând cu 2021 am luat decizia ca alături de furnizorii noștri de transport de mărfuri să folosim vehicule echipate cu motoare Euro 5 și Euro 6 pentru aprovizionarea magazinelor Auchan.

În același timp, în cadrul Planului Climat 2030 am dezvoltat programul „Parteneri pentru Decarbonizare 2030” prin care lucrăm împreună cu furnizorii noștri la creșterea nivelului de conștientizare a urgenței climatice, măsurarea emisiilor și decarbonizarea operaţiunilor și a produselor.

În acest sens, în contextul acestui program, am organizat prima ediție a Auchan Climate Supplier Event, desfășurată sub umbrela Climate Change Summit , care a reunit peste 230 de parteneri, furnizori și angajați ai companiei. Principalele teme abordate au fost măsurile de decarbonizare la nivel de business, atât a produselor, cât și a operațiunilor, importanța agriculturii regenerative, precum și evoluția strategiei de sustenabilitate prin Planul pentru Climat 2030 elaborat de Auchan.

În demersul nostru de decarbonizare a ofertei de produse lansăm anual un chestionar de maturitate climatică în rândul furnizorilor noștri pentru a înțelege gradul de maturitate al pieței cu scopul identificării aspectelor care pot fi îmbunătățite în cadrul parteneriatelor pe care le derulăm, dar și direcția în care ar trebui să se transforme industria din care facem parte. Desigur, vom continua să susținem produse cu lanțuri scurte de aprovizionare, locale și ultra locale.

Prin aceste acțiuni integrate și angajamentul nostru de a lucra pe lanțul valoric, ne propunem nu doar să reducem amprenta de carbon, ci și să avem un impact pozitiv în dezvoltarea de parteneriate comerciale puternice cu furnizori rezilienți și inovatori.