Turul României 2022 începe pe 6 septembrie la Satu Mare: peste 130 de cicliști din 15 țări vor parcurge un traseu de peste 850 km
Publicat pe 30.08.2022
130 de cicliști din 15 țări vor parcurge un traseu de peste 850 km
Federația Română de Ciclism alături de Ministerul Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, prezintă cel mai prestigios eveniment sportiv al țării – Turul României. Ediția cu numărul 55 a Turului României se bucură de una dintre cele mai numeroase participări din istoria competiției – 24 de echipe profesioniste din 15 țări, și de o expunere fără precedent, evenimentul fiind transmis, pentru prima dată, în 50 de țări, prin intermediul Eurosport.
Competiția are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa zone emblematice precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară – Transfăgărășan.
„Turul României se apropie de încă o ediție. Nu cred că se poate face un clasament al dificultăților de organizare, însă cu siguranță vom avea cel mai bogat Tur în materie de sportivi și echipe prezente. FRC vrea să mulțumească Ministerului Sportului și partenerului principal, Auchan România. Fără ei nu ar exista Turul României. Anul acesta vrem să anunțăm o reușită imensă din punct de vedere mediatic: parteneriatul cu Eurosport. Turul României va fi transmis în peste 50 de țări și astfel se transformă în ceea ce trebuie să fie o competiție sportivă de o asemenea anvergură: un vector sportiv, dar și turistic. În ultimii ani, sportivii români au fost mereu pe podiumul final. Ca Federație, sperăm să se întâmple la fel și în această ediție, pentru că munca noastră ca entitate sportivă nu se referă doar la partea organizatorică, ci mai ales la creșterea tinerilor performeri. Iar acest duet: Turul României – cicliști români care performează, ne încarcă de energie și satisfacții”, a declarat Alex Ciocan, Președintele Federației Române de Ciclism.
Diversitatea peisajelor românești, o multitudine de obiceiuri, tradiții și comunități, precum și frumusețea locurilor traversate vor fi promovate, în premieră pentru ciclismul românesc, în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport. Pe plan local, Turul va fi transmis în direct și integral pe canalul TV Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1. Materiale video și știri din timpul competiției vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere și pe aplicația Eurosport Player.
„Turul României este un eveniment al tuturor românilor și un motiv de mândrie pentru fiecare dintre noi. Datorită expunerii internaționale pe care o avem prin prisma parteneriatului cu Eurosport, milioane de oameni au ocazia unică de a descoperi, timp de o săptămână, o parte dintre cele mai frumoase locuri din România, precum și frânturi din istoricul și tradițiile acestora. Ne bucurăm să organizăm acest Tur alături de Federația Română de Ciclism și, prin intermediul acestuia, să încurajăm și mai mult adoptarea unui stil de viață sănătos, prin mișcare și alimentație, așa cum obișnuim deja prin comerțul Auchan. Vă invităm, cu mic cu mare, pe traseu, prin zonele prin care trece caravana ciclistă, pentru a lua parte la un adevărat spectacol!”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România.
Premii totale în valoare de peste 26.000 euro pentru cicliști
Cei peste 130 de cicliști profesioniști din țări precum precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria vor concura atât pentru puncte UCI, cât și pentru premiile în valoare totală de peste 26.000 de euro, acordate atât celor care punctează în clasamente, cât și celor care trec primii linia de sosire. De asemenea, la finalul fiecărei etape, liderii clasamentelor vor primi tricouri distinctive pe care să le poarte în etapa următoare, după cum urmează:
Tricoul galben – Lider în Clasamentul General
Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte
Tricoul Verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor
Tricoul Alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani)
Se vor acorda și tricouri trofeu:
Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor (va fi purtat în competiție)
Tricoul Gri – Lider în clasamentul pe echipe (se acordă la finalul ultimei etape).
Startul Turului României este programat anul acesta la Satu Mare, unde festivitățile încep pe 5 septembrie, cu evenimentul de prezentare a echipelor. De asemenea, pentru a promova ciclismul în rândul comunităților locale, Federația Română de Ciclism și Auchan România propun competiții pentru copii în mai multe dintre orașele în care ajunge Turul: Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian și București. La aceste competiții, organizate sub formă de circuit sau contratimp individual, pot participa copii cu vârste între doi și 14 ani.
Programul Turului României:
MARȚI, 06.09.2022
Prolog, start – ora 17.00, finiș ora 19.30
Satu Mare, 2,1 km
Piața Libertății – Str. 1 Decembrie 1918 – Bd. Vasile Lucaciu – CFR Spital – Bd. Vasile Lucaciu – Bd. Traian – Bd. Vasile Lucaciu – Bd. Ion C. Brătianu
MIERCURI, 07.09.2022
Etapa 1, start – ora 12.00, finiș ora 17.30
Satu Mare – Bistrița Primărie, 204 km
Satu Mare – Hideaga – Mogoșești – Satulung – Arieșu de Pădure – Cătălina – Coaș – Rușor – Târgu Lăpuș – Dămăcușeni – Suciu de Jos – Agrieșel – Târlișua – Spermezeu – Căianu Mic – Uriu – Beclean – Blăjenii de Jos – Bistrița
JOI, 08.09.2022
Etapa 2, start ora 12.00, finiș ora 16.30
Bistrița – Târgu Mureș, Primărie, 169 km
Bistrița – Viișoara – Herina – Lechința – Matei – Budești – Sărmășel Gară – Satu Nou – Sânpetru de Câmpie – Pârâu Crucii – Șăulia – Miheșu de Câmpie – Sărmașu – Sărmășel Gară – Satu Nou – Sânpetru de Câmpie – Pârâu Crucii – Raciu – Voiniceni – Târgu Mureș.
VINERI, 09.09.2022
Etapa 3, start ora 12.00, finiș ora 16.30
Târgu Mureș – Făgăraș Cetate, 154 km
Târgu Mureș – Ungheni – Căpâlna de Sus – Coroisânmărtin – Zagăr – Dumbrăveni – Biertan – Pelișor – Agnita – Dealu Frumos – Cincu – Rodbav – Soarș – Făgăraș Cetate.
SÂMBĂTĂ, 10.09.2022
Etapa 4, start ora 11, finiș ora 16.30
Cristian – Curtea de Argeș, Curtea Domnească, 209 km
Cristian – Vulcan – Zărnești – Poiana Mărului – Șinca Nouă – Șercăița – Sebeș (Jud. Brașov) – Recea – Drăguș – Victoria – Arpașu de Sus – Cârțișoara – Transfăgărășan – Bâlea Lac – Albeștii de Argeș – Valea Uleiului – Curtea de Argeș, Curtea Domnească.
DUMINICĂ 11.09.2022
Etapa 5, start or 11.00, finiș ora 14.00
Circuit București, Șos.Pavel D. Kiseleff, 96 km
Rond Kiseleff Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff) – Arcul de Triumf – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Bd. Mareșal Constantin Prezan – Piața Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor – Piața Victoriei – Bd. Regele Mihai I (Șos. Pavel D. Kiseleff)
Turul României lansează o campanie fară precedent de mobilizare a suporterilor ciclismului
Având în vedere expunerea internațională de care se bucură anul acesta competiția, Federația Română de Ciclism lansează o provocare comunităților de pe traseul Turului României. Aceștia au șansa de a se pune pe harta turismului internațional, dacă ies pe traseu să-i încurajeze pe cicliști prin momente inedite, demne de surprins de către echipele foto-video care documentează Turul.
încât să fie avertizată atât caravana premergătoare, care poate lăsa recuzită de încurajare, cât și echipele foto-video care să surprindă momentul. La finalul turului, fanii de pe pagina de facebook Tour of Romania vor putea vota cel mai frumos eveniment de încurajare.
Liderii grupurilor de inițiativă sunt rugați să-și anunțe intențiile cu cel puțin o zi înainte de trecerea Turului, la adresa de e-mail media@turulromaniei.ro, astfel încât să fie avertizată atât caravana premergătoare, care poate lăsa recuzită de încurajare, cât și echipele foto-video care să surprindă momentul. La finalul turului, fanii de pe pagina de facebook Tour of Romania vor putea vota cel mai frumos eveniment de încurajare.
Turul României 2022 este organizat de Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Ministerul Turismului și Auchan Retail România.
Sponsori tricouri distinctive: Alpro – Tricoul galben, Mandy – Tricoul verde, M&M – Tricoul alb, Orange – Tricoul albastru, Auchan – Tricoul roșu, Federația Română de Ciclism – Tricoul Gri.
Sponsori Eveniment: LaDorna Lactate, Home Garden, Pedigree, Dr. Oetker – Guseppe, Albalact – Zuzu Fit, Pepsi Max, Colgate, Ariel, Elit, Hochland, Biciclete Ozaktac, Olympus, Meda, Help Net, Tissot, Albiniprassa, Joy2Wander, Tissot, Albini Prassa.
Partener mobilitate: Petrom
Apa oficială: Dorna
Partener tehnic: Bellotto
Partener auto: Porsche Inter Auto
Vestimentație asigurată de Nympha.
Parteneri instituționali: Primăriile Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian, Curtea de Argeș.
Partener media: Eurosport1, Eurosport2, Sport Extra, Tvr1, Tvr2, Radio Guerilla.
Parteneri media: Argeșul Online, Jurnal de Argeș, TimpOnline.ro, ObservatorBN.ro, Ziarul Răsunetul, Radio Târgu Mureș, Informația Zilei, Satu Mare Online, Satu Mare News, Sportul Sătmărean.
Despre Turul României
Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională – Turului României, supranumit și „Mica Buclă”, pe o distanță de 1026 de kilometri, împărțiți în 7 etape. Pentru că a fost organizată cu pauze – cea mai notabilă de 10 ani, între 1936-1946 – competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism.
Începând cu 2019, competiția este organizată în parteneriat cu Auchan România și este co-finanțată de Ministerul Sportului, Auchan și partenerii Auchan. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 6-11 septembrie. În cadrul competiției, sportivii vor lupta pentru tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul roșu (liderul în clasamentul pe puncte), tricoul verde (King of the Mountain), tricoul alb (cel mai bun U23) și tricoul albastru (cel mai bun român). Mai multe informații despre Turul României 2022 sunt disponibile pe www.turulromaniei.ro.