Peste 85.000 de PET-uri colectate în cadrul campaniei inițiate de Coca-Cola HBC România, Auchan și GreenPoint Management
Publicat pe 26.05.2022
Peste 1.500 de consumatori s-au alăturat campaniei naționale “PETcolectezi și câștigi” și au colectat aproximativ 2 tone de PET-uri. Campania a fost derulată de Coca-Cola HBC România, parte a Sistemului Coca-Cola în România și lider al industriei locale de băuturi, în parteneriat cu Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri din piață, și GreenPoint Management, companie care activează în domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje, și implementată de organizația non-profit Viitor Plus.
În doar patru luni, peste 1.500 de români au colectat un total de 86.325 de ambalaje de plastic de tip PET în spațiile de colectare special amenajate în hipermarketurile și supermarketurile Auchan din întreaga țară.
“Rezultatele obținute în cadrul acestei campanii ne confirmă încă o dată că fiecare gest produce o schimbare și doar împreună putem construi un viitor mai bun și o lume mai curată pentru generațiile care vin #DupăNoi. Ne bucură foarte mult implicarea oamenilor și suntem recunoscători că alături de consumatori și de partenerii noștri, Auchan, GreenPoint Management și Viitor Plus, am făcut încă un pas în călătoria noastră spre O Lume Fără Deșeuri. Și #NuNeOprimaici. Credem cu tărie că sustenabilitatea înseamnă să acționezi azi, gândindu-te la mâine, iar promisiunea noastră este să consolidăm un business sustenabil și să contribuim la schimbare”, a declarat Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.
“Suntem încântați de rezultatele pe care această campanie, parte a Programului nostru de Sustenabilitate Personală #nuepretarziu, le-a produs prin intermediul consumatorilor noștri și de faptul că aceștia au înțeles importanța reciclării. La Auchan, integrăm sustenabilitatea în toate acțiunile noastre și ne dorim ca prin fiecare demers să creștem și mai mult gradul de conștientizare asupra importanței creării unui sistem de economie circular. Reducerea utilizării excesive a plasticului și procesul de colectare separată trebuie să devină o normalitate și în țara noastră. De asemenea, le mulțumim partenerilor noștri Coca-Cola HBC România, GreenPoint Management și Viitor Plus pentru colaborarea extraordinară”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR în cadrul Auchan Retail România.
În perioada 19 ianuarie – 18 mai 2022, consumatorii care au ales să colecteze separat ambalajele PET, folosind coșurile inteligente instalate în spațiile Auchan și urmând pașii de pe www.petcolect.ro, au fost recompensați cu premii.
Participanții au putut câștiga în fiecare lună unul dintre cele 15 vouchere de cumpărături la Auchan, în valoare de 100 lei fiecare. De asemenea, la finalul campaniei, a fost acordat câte un coș cu produse marca Auchan pentru primii trei participanți care au colectat cele mai multe PET-uri pe întreaga durată de desfășurare.
“Campania PETcolectezi și câștigi reprezintă o acțiune de impact, care îi motivează pe consumatorii români să colecteze și să recicleze recipientele din PET. Este un proiect de succes, care ne consolidează poziția de vârf de lance în domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje. Campaniile integrate, implementate alături de partenerii noștri, au menirea de a încuraja colectarea separată a deșeurilor la sursă, ceea ce este esențial” a declarat Irina Ionescu, Director General în cadrul GreenPoint Management.
„Acum 16 ani, Viitor Plus a pornit la drum din dorința de a schimba percepții, de a promova educația de mediu și de a oferi modele de sustenabilitate. Nu am fi putut ajunge în locul unde suntem astăzi fără proiectele realizate împreună cu partenerii noștri. Cu PETcolectezi și câștigi le-am arătat românilor care este potențialul deșeurilor de a fi reciclate și apoi transformate în resurse valoroase. La rândul nostru, am avut ce învăța de la participanții campaniei, fie ei neîncrezători sau optimiști. Am aflat că românii au așteptări ridicate în privința reciclării deșeurilor și își doresc un sistem de colectare separată la fel ca în Occident. Sperăm că, prin astfel de proiecte, vom putea crește gradul de reciclare în următorii ani”, a declarat Teia Ciulacu, Președintele Viitor Plus.
Compania Coca-Cola HBC s-a angajat, la nivel global, ca, până în 2030, să recupereze și să trimită spre reciclare o cantitate de ambalaje echivalentă cu cea pe care o pune pe piață. Pentru a îndeplini acest angajament, prin proiectele construite în cadrul pilonului strategic După Noi Strângem Tot Noi, compania investește în programe de informare și educare cu privire la importanța colectării separate, precum și în proiecte de creștere a capacității de colectare prin infrastructură nouă.
În egală măsură, de la începutul anului 2020, întregul portofoliu de apă minerală naturală Dorna este îmbuteliat în PET deja reciclat (rPET). Acest lucru reduce cantitatea de plastic nou pe care Coca-Cola HBC România o pune pe piață cu 5000 de tone de plastic anual.
După Noi Strângem Tot Noi face parte din După Noi #NuNeOprimAici, platforma care reunește toate proiectele de responsabilitate socială derulate de Sistemul Coca-Cola în România. Lansată în 2016, aceasta reflectă filosofia sistemului Coca-Cola, aceea de a face tot ce este posibil pentru a lăsa în urmă o lume mai bună.
Platforma își propune să inspire cât mai mulți oameni să conștientizeze cât de important este ce lasă în urma lor și să adopte un stil de viaţă cât mai responsabil, pe care să-l transmită şi generaţiilor viitoare.
Problema poluării cu plastic și efectele negative ale acesteia sunt motive pentru care Auchan și-a asumat angajamentul ferm de a se implica în reducerea contribuției sale în acest sens. Astfel, în martie 2020 a aderat la Pactul European pentru Plastic, plasând reducerea materialelor plastice pe primul loc în cadrul proiectelor de CSR.
În același timp, Auchan își propune ca, în perioada ce urmează, 100% dintre ambalajele produselor marcă proprie să fie reutilizabile, reciclabile sau compostabile. Întrucât problema poluării cu plastic este prezentă de la producție până la distribuție, Auchan acționează pe mai multe paliere de sustenabilitate, pentru a-și putea îndeplini obiectivele: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în ceea ce privește echipamentele frigorifice, creșterea consumului de energie regenerabilă, optimizarea procesului de transport al bunurilor, controlul lanțului de viață al produselor.
Despre Coca-Cola HBC România
Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola. Împreună cu clienții noștri, deservim 715 milioane de oameni, acoperind o vastă arie geografică, în 29 de țări și 3 continente. Portofoliul nostru este unul dintre cele mai puternice, complexe și flexibile din industria băuturilor, oferindu-le consumatorilor branduri de prestigiu din categoriile băuturi carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri, cafea și băuturi alcoolice premium. Generăm valoare pentru toți partenerii noștri prin susținerea dezvoltării socio-economice a comunităților unde ne desfășurăm activitatea și credem că a avea un impact pozitiv asupra mediului este vital pentru dezvoltarea viitoare a afacerii.
Lider al industriei locale de băuturi, Coca-Cola HBC România este un contributor important la economia locală. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2020, prezența acestui sistem pe piața locală generează o valoare adăugată de 434 milioane de euro, echivalentul a 0,20% din PIB-ul României.
În România, Coca-Cola HBC a fost desemnată cea mai sustenabilă companie pe plan local, pentru al șaselea an consecutiv (2016 – 2021), conform ‘Romania CSR Index / Romania CST Index’, studiu realizat de agenția de consultanță independentă The Azores.
Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați ro.coca-colahellenic.com.
Despre Auchan
Auchan România are în portofoliu 233 magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri și 195 de magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care 186 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. În 2021, Auchan a obținut medalia Customers’ Friend și statutul Customers’ Friend – Superior Excellence.
Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Printre proiectele pe care compania le-a desfășurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului “România neîmblânzită”, primul documentar despre natura României, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienții cu forme noncritice de Covid-19. În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă, Programul național de colectare a uleiului uzat, Programul de Sustenabilitate Personală, precum și multe alte acțiuni menite să ajute mediul înconjurător și societatea.
Despre GreenPoint Management
GreenPoint Management implementează obligativitatea răspunderii extinse a producătorilor și are o cifră de afaceri de peste 140 milioane de lei. Compania preia obligațiile de mediu privind gestionarea ambalajelor introduse pe piața națională și atinge țintele de reciclare/valorificare pentru o cantitate anuala de 300.000 tone de ambalaje. Portofoliul companiei include firme de renume din toate domeniile de activitate.
Despre Viitor Plus
Asociația Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco.
Viitor Plus – pentru oameni și natură