În premieră, Auchan aduce în magazine uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, unica cramă de uleiuri de măsline premiate din România

În premieră, Auchan aduce în magazine uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, unica cramă de uleiuri de măsline premiate din România

Publicat pe 30.07.2024

Începând cu această lună, Auchan aduce, în premieră, în magazinele sale, uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, singura cramă de uleiuri de măsline premiate din România, cu produse curate, de cea mai înaltă calitate, cu trasabilitate controlată, de la moară direct în farfurie, de la cei mai prestigioși producători din lume.

Pentru început, o selecție din uleiurile din portofoliul Măslinescu vor putea fi regăsite pe rafturile a 10 dintre hipermarketurile Auchan din țară, respectiv Auchan Cotroceni, Drumul Taberei și Berceni, în București, Auchan Timișoara Mall, Oradea, Craiova, Iași, Brașov Coresi, Iulius Cluj și Constanța Mall. Cele 4 uleiuri de top de la Măslinescu pe care clienții le vor găsi aici sunt: ulei de măsline extravirgin Casitas de Hualdo, Arbequina, Picual și Rincon de la Subbetica, declarat cel mai bun ulei de măsline extravirgin în ultimii 7 ani în prestigiosul clasament WBOO (World's Best Olive Oils), produs de moara care în 2012 și 2023 a fost declarată cea mai bună moară de ulei de măsline. Rincon de la Subbetica este obținut în primele 4 ore de la recoltare, din măsline soi Hojiblanca, fiind un ulei de măsline extravirgin BIO, DOP, câștigător a peste 720 de premii internaționale începând cu anul 2004.

Selectate de primii și singurii somelieri în ulei de măsline certificați din România, de la unii dintre cei mai cunoscuți și premiați producători din Europa, și alese printr-un proces meticulos ce presupune verificarea fiecărei etape de producție, de la plantație și recoltare, până la îmbuteliere și transport, uleiurile Măslinescu oferă garanția unui produs premium, capabil să satisfacă până și cele mai pretențioase gusturi, având, în același timp, și numeroase beneficii pentru sănătate.

De altfel, uleiurile de la Măslinescu provin doar de la producători care pot controla întreg procesul de producție, de la îngrijirea copacilor la presare, la îmbuteliere și depozitare, care culeg măslinele pe cât se poate manual, dețin o moară proprie și transportă măslinele în maximum câteva ore pentru a fi presate, asigurând astfel o calitate înaltă.

Pe 30 iulie, a avut loc și lansarea oficială în magazinul Auchan Cotroceni, unde a fost organizată o degustare de ulei de măsline, realizată de somelierii de la Măslinescu, care au prezentat diferitele atribute, combinații de gust și moduri în care consumatorii pot alege și folosi cel mai bine uleiul, în funcție de gusturi și de preferințe.

Auchan își dorește întotdeauna să aducă pe mesele românilor cele mai bune produse, cu o sortimentație diversă și cu calitate controlată, realizate într-un mod cât mai sustenabil, promovând un stil de viață sănătos prin alimentație.