Fundația Auchan oferă 100.000 de euro pentru proiecte care promovează accesul la o alimentație sănătoasă
Publicat pe 20.10.2021
Fundația Auchan, a cărei misiune este aceea de a promova accesul la o alimentație sănătoasă, ca liant social, în special pentru categoriile vulnerabile, derulează și în România un apel de proiecte dedicat ONG-urilor, școlilor și universităților. Inițiativele inovatoare, cu un puternic impact în societate, care înțeleg această nevoie și îndeplinesc criteriile necesare, se pot înscrie pentru un grant în cuantum de 100.000 de euro până la data de 31 ianuarie 2022.
Call-ul de proiecte se adresează asociațiilor nonguvernamentale din România care pot propune proiecte aliniate la misiunea Fundației, respectiv favorizarea accesului la o alimentație sănătoasă și dezvoltarea legăturilor sociale, prioritar pentru persoanele defavorizate.
Sunt eligibile doar acele proiecte care favorizează dobândirea de cunoștințe și educația cu privire la o alimentație sănătoasă și echilibrată, dezvoltarea legăturilor sociale, precum și cele care sensibilizează și previn riscurile privind subnutriția.
Proiectul va fi întocmit și prezentat de reprezentantul unui ONG, al unei universități sau școli până la data de 31 ianuarie 2022. În anumite cazuri, proiectul propus poate fi susținut și acompaniat în implementare prin intermediul Programului de Sustenabilitate Personală, de către angajații Auchan Retail România, indiferent de funcție și de statut.
Criterii de eligibilitate
De asemenea, proiectele încrise trebuie să:
• dea dovadă de originalitate și inovație;
• se adreseze prioritar categoriilor defavorizate;
• fie cofinanțate, susținute și cuantificabile;
• asocieze pe termen lung și în mod concret, colaboratorii și beneficiarii.
Evaluarea se va baza pe criterii cantitative și calitative, care demonstrează relevanța proiectului și beneficiile pe care le poate aduce consolidarea sau extinderea acestuia.
Cuantumul total destinat finanțării proiectelor este de până la 100.000 euro. Valoarea grantului va fi adaptată la dimensiunea proiectului. Proiectele câștigătoare vor fi anunțate pe 31 martie 2022. Angajații Auchan Retail România vor fi implicați în alegerea proiectelor propuse spre finanțare, dar și al proiectului care va reprezenta ulterior România la selecția internațională pentru primirea unui grant suplimentar.
Fundația Auchan promovează accesul la hrană bună și sănătoasă ca o prioritate pentru cei care au nevoie, cu tot ceea ce presupune acest lucru – plăcerea de a mânca bun și sănătos, păstrarea identității și a tradițiilor culinare, interacțiunea socială și importanța nutriției. Astfel, lupta împotriva insecurității alimentare urmărește asigurarea accesului la produse sigure, diversificate, de bună calitate și în cantități suficiente pentru persoanele aflate în situații vulnerabile din punct de vedere economic sau social.
Prin acest demers, Fundația Auchan răspunde la nevoia civică de a facilita accesul tuturor la o alimentație sănătoasă și își dorește să reunească energia oamenilor în jurul unei cauze comune.