Auchan România și OMV Petrom au deschis 100 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom
Publicat pe 22.11.2021
► Până la sfârșitul anului, numărul magazinelor MyAuchan din rețeaua Petrom va ajunge la 125
22 Noiembrie – Auchan Retail România și OMV Petrom continuă procesul de integrare a magazinelor de proximitate MyAuchan în spațiile comerciale existente din stații. La începutul lunii noiembrie, rețeaua de magazine MyAuchan din stațiile Petrom număra 100 de unități în 59 de localități din 14 județe.
În primele unsprezece luni ale acestui an au fost amenajate în stațiile Petrom 75 de magazine MyAuchan, la care se adaugă cele 25 de magazine inaugurate în 2020. Până la finalul anului vor mai fi deschise alte 25 de magazine MyAuchan, iar rețeaua va ajunge la un număr total de 125 de magazine.
Pentru a marca acest eveniment, în perioada 22.11.21 – 2.12.21 în toate cele 100 de stații Petrom cu magazine MyAuchan vor fi organizate o serie de promoții pentru clienții noștri. Acestea vor consta în reduceri, de până la 4o% la zeci de produse, precum și într-o tombolă aniversară la care clienții se pot înscrie pe baza oricărei cumpărături – carburanți și/sau produse din magazin. Premiile tombolei constau în 100 de vouchere de cumpărături pe www.auchan.ro sau pentru carburanți auto, în valoare de câte 100 de euro fiecare. Regulamentul tombolei poate fi accesat aici.
Radu Căprău, membru al Directoratului responsabil pentru activitatea Downstream Oil: „Ne dorim să accelerăm procesul de modernizare a stațiilor Petrom și să îl finalizăm cu șase luni mai devreme decât am stabilit inițial. Venim în întâmpinarea clienților noștri cu o ofertă diversificată de produse, de la un mix de soluții pentru alimentarea autovehiculelor până la bunuri alimentare și servicii.”
Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România: „Bucuroși de parteneriat, suntem încântați că împreună cu OMV Petrom putem să oferim o nouă experiență la cumpărături atât clienților motorizați, cât și locuitorilor din zonele în care se află magazinele MyAuchan din stațiile Petrom. Gamele noastre extinse și atent selecționate, prețurile și serviciile specifice unui supermarket au fost bine apreciate de cei care ne-au călcat pragul, iar împreună cu partenerii noștri, OMV Petrom, și cu echipele implicate ne-am propus să accelerăm ritmul de deschidere de noi unități astfel încât să ajungem mai rapid la cât mai mulți români.”
Magazinele MyAuchan oferă clienților o gamă variată de până la 1.800 de produse la un raport calitate-preț avantajos. Aceasta cuprinde atât produse pentru consum imediat, cât și pentru acasă, cafea proaspătă, produse proaspete (fructe, produse de patiserie, lactate, mezeluri), produse congelate, dar și băuturi, aperitiv sărat, dulciuri, produse de băcănie și non-alimentare, precum cosmetice, detergenți, jucării, produse pentru copii și accesorii auto.
În plus, 70 de magazine includ și zone dedicate Costa Coffee, ca parte a unui parteneriat amplu ce presupune integrarea acestui concept la nivel național.
Pe lângă gama variată de produse, clienții pot beneficia în magazinele MyAuchan și de o serie de servicii utile, precum posibilitatea de a-și achiziționa taxe de drum/pod și vignete, servicii de transfer de bani și de plată a utilităților.