Piept de pui vânătoresc

Bonjurică, bonjurică! Am plecat la vânătoare și o punem de o sărbătoare, mai ales că ne-am întors cu un piept de pui rar. Adăugăm și coniacul și vinul obținute după mai multe ore de pândă și am obținut o rețetă de piept de pui vânătoresc... ce mai ... poftă bună vă doresc!

Ingrediente

Un piept mic de pui / porție
250 g ciuperci tocate
2 cepe roșii tocate fin
2 roșii din conservă zdrobite
40 g unt
400 ml supă de pui
100 ml vin alb
50 ml coniac sau brandy
Un pic de făină
Pătrunjel tocat
Sare, piper

Adaugă ingredientele în coș

Mod de preparare

Pieptul de pui se sărează, piperează și se pudrează în făină. Se prăjește delicat în unt timp de 10 minute, sau cât e nevoie pentru a fi gătit. Se scoate și se păstrează la cald.

Se adaugă în aceeași tigaie ciupercile, se sotează câteva minute, apoi ceapa. Se lasă câteva minute, se stinge cu vin, apoi coniac. Se lasă sosul format să scadă, se completează cu roșiile, supa și un pic de pătrunjel. Se potrivește gustul. Se lasă să bolborosească și se toarnă fierbinte peste pieptul de pui.

Garnitura poate fi un orez sau chiar niște cartofi, care să absoarbă bine sosul.

Ai putea încerca și...

Țelină ca pă Italia

află mai multe
Ceapă umplută cu carne de pui
află mai multe
Sarmale în foi de viță, umplute cu urdă
află mai multe