Griș cu lapte prăjit și spumă de zmeură

Bonjurică, bonjurică! Zilele reci sunt clasice pentru această perioadă a anului, motiv pentru care ne vom ocupa de un desert clasic, tocmai din copilărie: Griș cu lapte. Merge și la ocazii speciale așa cum ar trebui să fie fiecare zi. Am prăjit laptele, am adăugat spumă fină de zmeură și vă veți bucura ca niște copii. Rămâne să urmăriți rețeta, iar eu vă urez poftă bună!

Ingrediente

6-8 porții

Griș
1 litru de lapte
80 g unt
5 ouă
300 grame griș de grâu
120 g zahăr pudră
Pesmet

Spumă de zmeură
400 g zmeură
600 g frișcă bătută
130 g zahăr
Suc de lămîie

Adaugă ingredientele în coș

Mod de preparare

Laptele se fierbe cu zahărul, un praf de sare și 50 g unt. Grișul se toarnă în ploaie și se amestecă preferabil cu o lingură de lemn. Focul trebuie să fie mic, e de învîrtit în griș cam 25 de minute. Se bat 3 ouă. Când e gata grișul, se oprește focul, se amestecă ouăle și un pic de unt.

Acum e momentul în care puteți adăuga arome, coajă de portocale, fructe uscate. Se unge o tavă cu unt și se întinde compoziția într-un strat de aproximativ 1,5 cm. Se lasă la rece. Când s-a întărit, se taie în ce forme preferați, se trec prin ouăle bătute și prin pesmet, apoi se prăjesc în untul rămas.

Zmeura se blendează și se stropește cu un pic de suc de lămîie. Se potrivește gustul cu zahăr. Se amestecă apoi cu frișca și se gustă împreună cu grișul auriu.

Ai putea încerca și...

Piept de pui vânătoresc

află mai multe
Ceapă umplută cu carne de pui
află mai multe
Țelină ca pă Italia

află mai multe