Bonjurică, bonjurică!
Am ajuns cu bine să facem cumpăna între ani, iar ca să nu ne prindă anul care vine obosiți sau triști, eu vă propun ceva dulce cu fructe, dar și sărat cu biscuiți. Se prepară repede, se gustă din belșug și va ține gustul sper, cât pentru 2 ani. Pentru anul nou, să fiți fericiți, dar mai ales sănătoși. La mulți ani!
500 ml smântână de gătit 35%
Coaja de la 2 portocale bio și 1 linguriță de suc
Coaja de la 3 lime bio și o linguriță de suc
400 ml lapte condensat
300 g biscuiți sau crackers sărați (preferabil cu unt)
4 kiwi feliate fin
Smântâna și laptele condensat se bat până la o consistență cremoasă. Se integrează sucul și jumătate din cantitatea de coajă de citrice. Se toarnă un strat pe fundul unui vas ceramic sau de sticlă. (Poate fi cel de tiramisu).
Se așază primul strat de biscuiți. Câteva felii subțiri de lime. Apoi încă un strat de compoziției și tot așa. Peste crema de deasupra presărați coaja de citrice rămasă.
Acoperiți vasul etanș și îl lăsați la rece câteva ore, deși a doua zi e totul mai gustos. Dar a doua zi e la fel de posibil să nu mai găsiți nimic în el. 😊