În premieră, vinul oficial al FC Rapid, Povestea Alb Vișinie, lansat la Auchan Crângași
Publicat pe 18.05.2023
După lansarea fan shop-ului FC Rapid și a berii Giuleșteana, Auchan România continuă dezvoltarea parteneriatului cu FC Rapid și introduce în gama sa vinul oficial al echipei de fotbal. Lansarea are loc în Auchan Crângași, magazin aflat în comunitatea giuleșteană, urmând ca acesta să fie disponibil și în alte magazine din București, în prima etapă, și pe auchan.ro.
Colecția de vinuri Povestea Alb Vișinie este produsă de Domeniile Averești și este inspirată din valorile și culorile echipei din Giulești, cinstind noi începuturi pentru club, dar și pentru fanii fotbalului.
„Brandul Rapid a reprezentat dintotdeauna o poveste. Iar poveștile transmise din tată în fiu între rapidiști au loc întotdeauna în fața unui pahar cu vin. Acest vin va trebui să cinstească fiecare victorie alb-vișinie începând din acest an al centenarului și până la infinit.”, a declarat Daniel Niculae, Președinte FC Rapid.
„Suntem încântați să dezvoltăm parteneriatul cu FC Rapid și să oferim noi produse și experiențe fanilor Rapid și clienților noștri. Lansăm cu multă bucurie și emoție, împreună cu suporterii din rândul clienților și angajaților, vinul Povestea Alb Vișinie în magazinul nostru Auchan Crângași din comunitatea giuleșteană, într-o primă etapă, urmând ca acesta să fie disponibil în rețeaua noastră în perioada următoare. Am pregătit o serie de avantaje suplimentare prin programul nostru de fidelitate și abia așteptăm luna iunie pentru a sărbători alături de FC Rapid centenarul echipei”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan România.
Vinul produs de Domeniile Averești în viile proprii din Podgoria Huși este disponibil în două sortimente: Sauvignon Blanc – Alb demisec și Cabernet Sauvignon roșu-vișiniu sec. Potrivit producătorului, sortimentul alb demisec are o aromă inedită de măr proaspăt tăiat și un parfum asemănător iasomiei, în timp ce sortimentul roșu surprinde prin aroma de fructe de pădure și notele de vișine.
„Am primit două provocări frumoase: să creăm vinuri care să onoreze o echipă și să ne asumăm continuitatea unui produs de pus la loc de cinste. Credem cu tărie în faptul că pe lângă calitatea cu care am obișnuit iubitorii de vin, munca și pasiunea din spatele noii colecții fac cinste atât clubului, cât și consumatorilor”, a declarat Rareș Florea, Country Manager Domeniile Averești.
Vinul oficial al rapidiștilor costă 19,90 lei, iar timp de o lună, până pe 18 iunie, membrii MyCLUB Auchan au parte de 10% bani înapoi ca bonus pe cardul de fidelitate la achiziție.
În plus, pentru a sărbători alături de suporteri și FC Rapid aniversarea a 100 de ani de existență ai clubului din Giulești, Auchan va oferi pe tot parcursul lunii iunie 5% discount prin cardul de fidelitate MyCLUB Auchan la toate produsele din fan shop-ul Rapid.
Consumul de alcool este interzis persoanelor sub 18 ani. Băuturile alcoolice trebuie consumate în mod responsabil.