Auchan se implică în dotarea și amenajarea sălii de mese a Liceului Tehnologic Special pentru Deficienţi de Auz Cluj-Napoca
Publicat pe 29.04.2021
Auchan investește în dotarea și amenajarea sălii de mese din incinta noului internat al Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz din Cluj-Napoca. Astfel, peste 150 de elevi cu vârste cuprinse între 3 și 20 de ani se bucură acum de un spațiu modern și complet echipat pentru servirea meselor.
Cu o suprafață de 200 mp și o capacitate de 150 locuri, noua sală de mese a liceului a fost echipată cu tot mobilierul necesar (mese, scaune) adaptat grupelor de vârste ale elevilor, dar și cu diverse accesorii și decorațiuni necesare într-un astfel de spațiu. Mobilarea și decorarea spațiului a fost realizată de către o echipă formată din 18 angajați ai magazinului Auchan Iulius din Cluj Napoca.
„Continuăm eforturile noastre de susținere a copiilor cu nevoi speciale și suntem mândri că anul acesta, în pragul sărbătorilor Pascale, am reușit să finalizăm mobilarea acestei săli de mese care va întâmpina zeci de elevi zi de zi. Sperăm că acest spațiu le va aduce celor mici cel puțin aceeași bucurie pe care ne-a creat-o și nouă în timpul proiectului de amenajare”, a declarat Corina Dospinoiu, Responsabil CSR Auchan Retail România.
„Misiunea şcolii noastre este să le oferim copiilor cu deficienţă de auz condiţii optime de educaţie, cazare şi masă. Mulţumim echipei Auchan pentru că ne-a ajutat să-i primim pe elevi într-un spaţiu de servit masa deosebit de frumos aranjat, dotat cu tot ceea ce este necesar, călduros, primitor, amenajat cu multă pricepere, entuziasm, creativitate şi dăruire”, a menționat Nicoleta Dunca, Directorul Liceului Tehnologic Special Pentru Deficienți de Auz din Cluj.
Noua clădire a Liceului Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz este considerat cel mai modern internat al unei școli speciale din țară, fiind singurul de acest gen din România prin prisma condițiilor de acomodare și a confortului pe care îl oferă elevilor școlarizați în cadrul unei instituții de învățământ special.