Auchan contribuie la asigurarea a 15.000 de mese calde pentru copii, printr-o nouă campanie cu emblematicul pluș Titi
Publicat pe 17.11.2023
Auchan România se implică în continuare în comunitate și vine în sprijinul celor aproximativ 200 de copii aflați în grija asociației „Ana și Copiii', contribuind la oferirea a 15.000 de mese calde și asigurarea unei alimentații sănătoase pentru cei mici. Contribuția companiei se desfășoară printr-o nouă campanie ce îl are ca protagonist pe emblematicul pluș Castorul Titi, care anul acesta primește rolul de bucătar.
Campania, aflată deja la cea de-a a treia ediție, se desfășoară până pe 31 martie 2024, iar din vânzările fiecărui castor de pluș Titi Bucătarul, confecționat într-un mod responsabil, din PET-uri reciclabile, Auchan va dona câte 7,5 lei pentru asigurarea meselor calde pentru beneficiarii asociației „Ana și Copiii'. Castorul Titi poate fi achiziționat din orice magazin Auchan, din majoritatea magazinelor MyAuchan din stațiile Petrom sau poate fi comandat din magazinul online, prețul unei jucării fiind de 29,90 lei.
Mesele copiilor sunt create de un tehnician nutriționist, pe principiile unei alimentații sănătoase. O masă caldă reprezintă echivalentul achiziționării a două jucării Titi Bucătarul și include o supă, un fel principal, un fruct, dar și o gustare de după amiază. Meniurile sunt oferite copiilor aflați în grija Asociației Ana și Copiii din centrele din București, Prahova și Călărași.
De altfel, prin intermediul Fundației Auchan, compania a susținut anul acesta și amenajarea bucătăriei din noul centru al asociației din București. Investiția de peste 40.000 euro a reprezentat dotarea și echiparea bucătăriei cu echipament profesional pentru depozitare frigorifică, prepararea produselor din pește și carne, spații dedicate preparării legumelor și salatelor, echiparea liniei de servire, depozitarea produselor ambalate, echipamente pentru spălare veselă și vase de bucătărie.
„Suntem încântați să pornim din nou, alături de deja faimosul Castor Titi, într-o nouă misiune ce își propune să aducă bucurie, speranță și un ajutor concret în mediile în care este nevoie. În noua campanie, alături de Titi Bucătarul, ne îndreptăm atenția spre o alimentație sănătoasă în rândul copiilor, întărind astfel încă o dată viziunea noastră de a mânca mai sănătos și de a trăi mai bine, respectând și protejând planeta.”, a afirmat Corina Dospinoiu, Director Sustenabilitate Auchan România.
Asociaţia „Ana şi Copiii” este o organizaţie umanitară, neguvernamentală, apolitică şi non-profit, ce are ca misiune prevenirea abandonului familial şi şcolar prin programe educaţionale, asistenţă socială, medicală şi juridică, activităţi de recreere şi socializare, activităţi de informare, acţiuni şi măsuri de conştientizare şi sensibilizare socială şi înfiinţarea de servicii sociale, pentru şi în sprijinul comunităţii. În prezent, oferă servicii unui număr de 1.000 de copii şi 312 familii din Bucureşti, Prahova, Călăraşi, Olt, Teleorman si Ilfov.
,,Alături de educație, o alimentație sănătoasă este unul dintre cele mai valoroase daruri pe care le putem oferi copiilor. Mesele sănătoase zilnice aduc cu ele sănătate și energie bună pentru teme și joacă. Suntem tare recunoscători pentru sprijinul Auchan România, întrucât ajutorul lor ne permite să asigurăm copiilor mese calde zilnice folosind alimente cu un bogat conținut nutrițional, dar și fructe și legume proaspete atât de importante pentru o bună dezvoltare a celor mici”, a afirmat Mihaela Voivozeanu, Președinte Asociația ,,Ana și Copiii”.
Emblematicul pluș Castorul Titi a luat parte și la alte campanii demarate de companie, anul acesta Auchan contribuind la plantarea a 10.000 de copaci în cadrul programului de împăduriri al asociației Viitor Plus, în urma campaniei „Titi Pădurarul”, printr-o donație de peste 450.000 lei. De altfel, cu ajutorul lui Titi, în ultimii doi ani, Auchan a contribuit financiar cu peste 950.000 lei la proiecte sociale de educație și de protejare a mediului.